Authors
Norbert Thom, Diana Pitic, Diana Ivana, Mihaela Drăgan
Publication date
2019/12/1
Journal
Quality Assurance Review
Volume
9
Description
Acest articol își propune evidențierea nevoii de a identifica talente în rândul personalului, precum şi de a adopta metode şi instrumente specifice managementului resurselor umane, în vederea integrării potrivite a persoanelor talentate în cadrul organizațiilor, dar și aspectele legate de asigurarea calității în conformitate cu cerințele ESG. In acest sens, propunem o definire a conceptului, urmând să prezentăm cercetări întreprinse la nivel național şi internațional, care întăresc necesitatea de identificare şi gestionare potrivită a talentelor. Ȋn continuare, ne vom referi la programele de dezvoltare a resurselor umane şi a contribuţiei acestora în sfera managementului talentelor, prezentând exemple de bune practici ale unor programe de tip “trainee”(programe de formare profesională) din România, în cadrul cărora sunt integrați cu succes absolvenţi de studii superioare din domeniul ştiinţelor economice.